Blogu' lu' Bărbosu

Vanghele și Pleșu

Barbosu — Fri, 17 Feb 2012 09:05:09 +0000

În sfîrșit, Vanghelie și Pleșu au apărut în aceeași revistă. Și nu, Marean nu a publicat în vreo revistă de fenomenologie. Ambii și-au publicat fața pe o copertă colorată.

În apărarea lui Gigi Becali

Barbosu — Wed, 15 Feb 2012 10:03:13 +0000

De cîteva zile jurnaliștii serioși îl toacă pe Gigi Becali pe la TV cam cu același argument: toată acțiunea lui vitejească de deszăpezire nu este decît reclamă și dorința de a ieși în evidență. După ei filantropia trebuie să fie tăcută, așa cum ne învață creștinismul și bunul simț.

I-aș întreba pe oamenii aceștia dacă ar fi de acord să dăm o lege care să impună filantropia tăcută. Actul normativ ar stipula clar că firme precum Coca-Cola, Vodafone sau General Motors nu mai au dreptul să anunțe public atunci cînd donează bani pentru cauze nobile. Vine compania Coca-Cola sau Vodafone, donează pentru copiii sărmani bani de rechizite, împădurește zeci de hectare, dar atît. Noua lege nu-i va mai da voie nimănui să anunțe la televizor că Coca Cola a donat, nu vor mai exista advertoriale care să promoveze gestul frumos al companiei, iar compania nu va mai avea voie să afișeze bannere la eveniment. Nici măcar prezentatorul evenimentului nu va mai avea voie să anunțe în microfon că muzica, dansul și banii au fost asigurate de Coca-cola. Știți ce se va întîmpa în momentul cînd vom pune căluș, prin lege, acestui orgoliu de a de bate cu pumnul în piept pentru fapta creștinească? A doua zi toată implicarea și responsabilitatea socială a marilor companii se va prăbuși, iar sumele donate vor scădea brusc cam la 1% din ceea ce era pînă acum. Oamenii din ONG-uri intuiesc cel mai bine, fiindcă acolo e pîinea lor. Samsarii carității, oengiștii, știu bine că în acest biznis lumina reflectoarelor, scena, personajele mondene din jur, prezența ziarelor și televiziunilor îi fac pe oamenii mult mai darnici.

Și acum vin și vă întreb ce s-ar întîmpla după ce, a doua zi de la intrarea în vigoare a unei astfel de legi, piața nobleții s-ar prăbușii. A treia zi cam aceiași moraliști, care azi îl trag de urechi pe Becali, ar ieși la înaintare împinși de foamea proprie, dar și de marile companii, care sigur s-ar opinti împotriva unei astfel de legi.

Eu unul, ca om cu o voluptate morbidă a eșecului și a dezastrelor, aș fi de acord cu legea asta care ar băga brusc în copcă sectoare întregi.

Și mai e ceva. Jurnaliștii care îl mustrau pe Becali uită că ei lucrează într-un domeniu care trăiește aproape exclusiv din reclamă. Dacă iei raționamentul aplicat de ei lui Gigi și înlocuiești Gigi Becali cu Coca-Cola iese următoarul adagiu: Coca-Cola ar trebui să facă în liniște produse de calitate și să nu mai apară la televizor cu reclame în care să se bată, necreștinește și de prost gust, cu pumnul în piept că produsele ei sînt bune.

Ei, și acum să mergă domnul jurnalist moralist cu ideea asta pe buze să ceară bani fanfaronilor de la Coca-Cola care cheltuiesc 90% pe publicitate.

Ce-mi mai place catastrofa!

Barbosu — Sat, 28 Jan 2012 09:15:29 +0000

Priviți la crîmpeiul de Facebook de mai jos

Un om a anunțat un lucru grav, iar cinci persoane s-au și grăbit să declare că asta “le place”. Cu siguranță că și postarea unei știri despre moartea în ger a 15 copii s-ar putea să fie etichetată cu “îmi place”. Știu, așa este formatul Facebook, cu “îmi place”. Nu există încă buton cu “Vai, ce păcat!” sau “Sînt îngrijorat” sau “Sînt răvășit”. Numai că noi am început să nu prea mai sesizăm nepotrivirea.

Asta îmi aduce aminte de un reportaj făcut la moartea vînătorului de crocodili de pe Discovery, Steve Irwin. Fiindcă nu se puteau înghesui la catafalcul marelui om, răpus de pisica de mare, zecile de mii de fani, organizatorii înmormîntării au tras la sorți un număr de invitații la funeralii. Mii de admiratori au stat zi și noapte la niște cozi ca la moaște (niște moaște care încă prezentau carne pe ele) ca să-și depună candidatura și să aștepte rezultatul. Reporterul discuta cu două adolescente, mari iubitoare de Irwin, care erau în culmea fericirii fiindcă fuseseră trase la sorți să participe la parastas. Toate numai un zîmbet, se țineau de mînă precum cîștigătoarele de la Miss, și spuneau cam așa: “Vai, atît de bucuroase sîntem că am reușit să participăm la acest eveniment…”

Vedeți cît de ușor se ajunge de la “Îmi place” că am prins invitație la “ne bucurăm că am ajuns la înmormîntarea omului”?

Și a doua fază, care s-a petrecut la înmormîntarea bunicii mele. La finalul pomenii tata, îndoliat, stătea în ușă și le adresa pe rînd invitaților care ieșeau un tradițional “Mulțumesc c-ați venit” împreună cu o strîngere pioasă de mînă. Asta pînă cînd un cuplu a răspuns reflex la “Mulțumesc”-ul lui tata spunînd: “Cu plăcere”. Și aici sărmanii au dat like, din reflex, fără să-și dea seama.

Pe scurt, de la Revoluție

Barbosu — Mon, 23 Jan 2012 08:49:49 +0000

1) M-a întrebat cineva dacă nu ies în piață să-mi cer drepturile.

- Drepturile?! am întrebat eu. Numai drepturile?! Mă duc să-mi cer și obligațiile nu doar drepturile, că doar nu-s prost să mă mulțumesc cu puțin.

2) Propun ca, odată cu revoluția asta din stradă, să-i dăm jos nu doar pe cei care sînt la putere acum. Să-i dăm jos și pe cei care vor veni la putere după ei. Așa, ca să fim eficienți, să nu mai fie nevoie de încă o revoluție.

3) Eu nu sînt nemulțumit doar de clasa politică. Sînt profund nemulțumit și de clasa economică. Sînt nemulțumit și de clasele sociale de la noi.

4) Am văzut la televizor că cineva din piață mă anunța, prin intermediul unei pancarte: Îngheț pentru tine. Ce obrăznicie! De ce să nu spunem, invers, că eu care stau în fotoliu, la televizor, cu o cafea în mînă, fac asta și pentru tine, care mergi să-ți faci de cap prin piață.

Împotriva asigurărilor private. Asemănări între marii capitaliști și marii comuniști

Barbosu — Tue, 17 Jan 2012 20:12:12 +0000

Acum, că revoluția s-a dus să se mai odihnească nițel, să ne aprindem o țigară și să mai medităm la asigurările private de sănătate. Susținătorii caselor de asigurare private spun că sistemul privat este mai bun. De ce, totuși, atunci cînd se propune un sistem eminamente privat (100% privat) de asigurări de sănătate, tocmai asiguratorii privați de sănătate sînt primii care sar de fund în sus. Să ne imaginăm că mergem în țări în care casele private de asigurări gestionează banii strînși de stat din taxa pe care cetățeanul o plătește obligatoriu și facem următoarea propunere:

“De mîine asigurările de sănătate devin private pe de-a întregul. Omul nu mai este obligat să plătească nimic începînd de luna asta. Cine vrea, și crede că are nevoie, cumpără sănătate, cine nu, nu.” Cei mai vehemenți împotriva acestei măsuri vor fi, foarte probabil, marile firme de asigurări private și nu simpli cetățeni. De ce? Fiindcă, pe moment, nea Ion, simplu cetățean, va simți că are în buzunar 10% în plus, banii pe care nu-i va mai da la asigurare. Mai încolo, în perspectiva unei eventuale îmbolnăviri de peste un an, doi sau zece, vede el ce face. Poanta este că, dacă mîine se adoptă rezoluția asta, de poimîine casele private de asigurare se trezesc:

1) cu o cifră de afaceri prăbușită; și
2) cu obligația de a se ruga de client să scoată niște bani din buzunar.

Și atunci propaganda asiguratorilor privați procedează ca Ion Iliescu în 1990

Cum? Sperie omul. Îi spun așa: “Băi, nea Ioane, dacă facem sistem privat 100%, atunci cînd te îmbolnăvești și vii la noi pentru o operație de apendicită, o să te coste 20.000 de euro. Ai mata’ banii ăștia?! Așa că mai bine hai să-ți tragem noi, obligatoriu, din salariu cîte 10% pe lună și cînd ai nevoie este gratis!”

Exact cum Iliescu ne-a îngrozit în 1990: “Dacă vin moșierii și capitaliștii, o să vă pună iar botniță cînd mergeți la cules de struguri. Totul va fi foarte scump. Nu o să vă permiteți nimic, dacă vă luați viața pe cont propriu și vă hotărîți să vă gestionați singuri riscurile și destinul. Nu mai bine, în schimbul unui procent din veniturile voastre, avem noi, oamenii de bine și statul, o grijă părintească de voi?!”

Anul trecut Stiglitz, economistul cu premiu Nobel, a fost întrebat ce anume ar mai merge la bursă. El a răspuns că merg bine momentan aurul, argintul și mai ales frica. Frica a mers bine mereu. Se spune că sexul vinde. Aiurea! Frica vinde și mai tare. Frica convinge. Asta se învață în trimestrul I, la orice școală ajutătoare de propagandă. Iar propagandiștii, și cei ai caselor de asigurări private și cei ai lui Iliescu, știu bine treaba asta. Asiguratului trebuie, așadar, să-i fie frică. Să-i fie frică că moare, că suferă. Cea mai a naibii și perenă frică.

De ce la privat iese mai scump decît la stat? Nu era privatul mai eficient?

Să revenim. Asiguratorul privat îi toarnă lui nea Ion, și nouă, următoarea gogoașă: “Dacă de mîine asigurările vor fi 100% private și statul nu se mai băga, ele vor fi foarte, foarte scumpe. Nu-și vor permite decît milionarii.” Această marotă, venită, culmea, din partea asiguratorilor privați, am auzit-o de nenumărate ori în dezbaterea din ultima săptămînă, sunînd amenințător. Atunci în mintea mea apare o ruptură. Asiguratorul privat îmi spune,

a) pe de o parte, că sistemul privat este mai eficient și cheltuie mai puțini bani
b) și pe de altă parte, același asigurator îmi spune că, dacă din acest sistem de mîine se retrage statul și totul rămîne privat 100%, asistență medicală devine foarte scumpă

Sesizați contradicția?

E ca și cum i-ai spune asiguratului nea Ion astfel:

“Măi, nea Ioane, operația mata’, sau asistența medicală în general, dacă le lăsăm 100% private, sînt atît de scumpeeee, mamăăă, ….e scumpe ca un Ferrari. Dar dacă statul vă va obliga pe voi să dați din sărăcia voastră niște bănuți acolo’șa, puțin, nu cine știe ce (bani pe care-i administrăm noi, evident), atunci aceste lucruri, asistența medicală și Ferrariul vă vor deveni, ca prin minune, foarte accesibile.”

Măi, să fie! Păstrez analogia asistență medicală=Ferrari și mă întreb scărpinîndu-mă în cap: Cum e posibilă minunea asta, că același produs este o dată foarte scump și o dată foarte ieftin? Nu cumva e vreo golănie la mijloc? Adică noi, luați fiecare în parte sîntem rupți în fund, dar cotizînd împreună și obligatoriu la stat devenim, vezi Doamne, peste noapte, putrezi de bogați.

În realitatea Ferrariul numit asistență medicală/operație nu este atît de scump cum vor să ne sperie asiguratorii privați și băieții din sistemul de stat. Ei ne spun că-i scump ca să ne bage frica în oase, exact așa cum Iliescu vrea să ne sperie în ‘90 cu capitalismul. De asemena acest Ferrari nu este nici atît de ieftin cum ni-l promit în caz că acceptăm să ni se ia din salariu. Adică Ferrariul numit asistență medicală promis de ei este ieftin, dar merge mai prost ca un Vartburg vechi.

Ceea ce vream să vă spun cu acest text este însă ceva banal (scuze că v-am ținut de vorbă o pagină jumătate): mecanismele minciunii sînt cam aceleași și la marii capitaliști, precum coloșii din asigurări, ca și la marii comuniști.

P.S. Mi-am adus aminte de o anecdotă mai veche:

- Ați aflat că în Uniunea Sovietică pîinea va fi gratis? întreabă cineva.
- Da, dar cu ce preț?

Cam așa și cu asigurările astea, despre care ar trebui să ne întrebăm dacă nu cumva cînd sînt gratis costă mai mult.

(Aici am explicat mai pe larg de ce prefer un sistem de stat – sau unul integral privat – unuia bazat pe case private de asigurări, cum vreau ăștia să facă la noi.)

Relativ Senzațional: Sărăcirea Sărăciei

Barbosu — Thu, 12 Jan 2012 08:28:04 +0000

Am auzit de Crăciun un anunț la un post de radio în care eram invitați la un mare tîrg de haine second-hand. Și pentru că spiritul Crăcunului pusese stăpînire pe țară, reclama spunea că o parte din banii încasați din vînzarea de haine la mîna a doua vor fi donați unor familii nevoiașe. Păi, și familiile care ar merge să cumpere țoale second-hand ce sînt? Nu sînt și ele tot cam nevoiașe?! Mă gîndesc că dacă pe comercianți îi durea așa de tare de amărîți, le puteau dona direct hainele vechi, în loc să le vîndă. Deci e clar fraților, criza e cît casa dacă dacă apelăm la bogătanii care-și cumpără de la second-hand. Sau poate trebuiau să spună cam așa: “Cînd veniți să vă înnoiți cu haine la mîna a doua, aduceți și voi o haină de p-acasă care a ieșit din tendințe și donați-o unor amărîți care nu-și permit, ca voi, haine la mîna a doua!”

În scurt timp mă aștept la anunțuri de genul: “Cei care mai căutați prin gunoaie de mîncare, donați dacă vă lasă inima o parte din pîinea stricată găsită în tomberoane și unora mai nevoiași!”

Beria era totuși un tip casnic

Barbosu — Tue, 10 Jan 2012 16:02:34 +0000

Pe un site de reduceri am văzut oferta de mai jos

Mi-a atras atenția sandwich maker-ul Beria. Merge, cred, de minune să strîngi niște degete între grătarele alea încinse pînă simți miros de carne de om friptă. Dacă tot sîntem pe zona mîncării, așteptăm cu interes un restaurant care să ofere coltucul de pîine și omida Ivan Denisovici.

Aglomerația la români. 22 decembrie 1989 – 22 decembrie 2011

Barbosu — Wed, 21 Dec 2011 20:08:36 +0000

O aglomerație (cea din 22 decembrie 1989) a degenerat în altă aglomerație (din 22 decembrie 2011). Măcar să știm și noi pentru ce ne-am aglomerat atunci.

(ne cerem scuze pentru calitatea realizării, dar sper că ați prins ideea; ca să cităm un personaj, “am făcut și noi revoluție cum am putut”)

Fericirea, alcoolul și zeroul

Barbosu — Tue, 22 Nov 2011 12:20:49 +0000

Ia uitați-vă-ți aici ce frumusețe de sticlă! Sticlă cu mesaj. Cu introducere, cuprins și încheiere.

Ați reținut, da? “Fericirea este singurul lucru care se dublează atunci cînd îl împarți la doi.” Mie, la școală, nu mi-au plăcut niciodată compunerile, așa că, în fața unor astfel de solilocvii de subretă, rămîn ca o bibliotecară în fața unei plăci de presiune de la ambreiaj. Tot ce pot să spun, cu mintea mea mai prozaică, este că autorul nu are dreptate. Mie mi-a plăcut matematica, mai mult ca limba română, și imediat mi-am dat seama că mai există cel puțin un lucru care, împărțit la doi, se dublează, ba chiar se triplează sau cvadruplează. Este numărul 0. Ia uitați demonstrația:

0:2=0X2=0, deci să mă mai lase cu vrăjelile lor filozofice și să puie să învețe aritmetică, că de-aia e nefericiți!

Ateism și recensămînt

Barbosu — Mon, 24 Oct 2011 12:49:57 +0000

Cu ocazia recensămîntului un soi de vervă insurecțională a cuprins mai toate asociațiile și organizațiile de ateism-viteză, care s-au năpustit să-i elibereze pe oameni din bezna obscurantismului și să le explice cît de important este să aibă curajul să se declare atei în fața recenzorilor.

Asta mi-a adus aminte de un episod anecdotic. În mai 1983 Emerich Jenei fusese chemat de la Oradea să preia de urgență Steaua, care se afla în găleată. Totul se întîmpla în Vinerea Mare, iar Olteanu, ministru de atunci al Apărării, în biroul căruia s-a desfășurat discuția, i-a transmis antrenorului ceva de genul: “Mergi și matale acasă, la Oradea, faci Paștele și imediat după aia vii la București, la echipă!” Ministrul auzise că ungurul Jenei ar fi reformat (sau, în orice caz, dintr-un alt cult decît cel creștin ortodox), ceea ce putea să însemne că Paștele lui ar fi picat la altă dată. Așa că, din rigoare militară și din rațiuni de calendar, l-a întrebat în continuare pe om: “Apropo, matale ce religie ai?”

De față era și generalul Ilie Ceaușescu, iar Jenei a povestit mai tîrziu că s-a simțit foarte stînjenit de întrebare, și a gîndit în sinea lui cam așa: “Dacă îi spun ăstuia că eu, ditamai locotenent-colonelul Armatei Române, cred în Dumnezeu, mai ales cu Ilie Ceaușescu de față, ce-o să zică? Noi, cadrele militare comuniste, avem ateismul în fișa postului. O fi vreo întrebare capcană?” După ce și-a frămîntat bine mintea cîteva momente, Jenei a ales varianta oficială de răpuns:

“Sînt ateu, tovarășe general!”

Și acum, răspunsul încuietor al ministrului: “Atunci, du-te dracului!” Mai haioasă și directă replică de apostolat creștin nu cred că se putea imagina. Vă dați seama că ministrul îi putea spune: “Ești prost sau idiot sau tîmpit să nu crezi în Dumnezeu.” Răspunsul ăsta însă mi se pare de mare rafinament.