O televiziune din România cheamă oamenii să semneze o petiție pentru condiții decente în spitale. Am citit jalba și mi s-a părut inconsistentă. Nu e rău să faci o petiție, dar mi se pare deplasat să faci o petiție în care nu ceri nimic concret. Am asistat la o tragedie cu nou-născuți. Sistemul sanitar e prost croit. Asta ne supără. Bun! Poți să ceri ca toți directorii de spitale să fie împușcați, poți să ceri ca toți oamenii care au venituri mai mari de 3 salarii medii pe economie să fie obligați, prin lege, să-și doneze pentru spitale jumătate din venituri, poți să ceri ca oamenii care au restanțe la bugetul statului, mai mari de un milion de euro, să aibă în 24 de ore averea confiscată ș.a.m.d.
Dar e aiurea să mă chemi să semnez o hîrtie (fie ea și online) în care tu spui că e greu, e dramatic, nu se mai poate așa, fraților!, e inadmisibil, e grav că oamenii și copiii lor suferă. Dacă mă chemi să dau cu bățul, propune-mi ceva concret, repet.
Eu înțeleg: isteria vinde mai bine televiziunea decît vreo propunere concretă legislativă. Pe urmă, dacă vrei să propui o lege, trebuie să o gîndești bine, ceea ce este mult mai greu decît să te indignezi neobosit. Într-un text care trebuie să devină lege, nu poți să bagi doar huiduieli și umori. Un alt dezavantaj al unei propuneri de lege este că ea poate deranja niște oameni, fie că acei oameni sînt niște șmecheri care manevrează mulți bani și au influență, fie că sînt cohorte de asistenți medicali care nu au chef să devină responsabili.
Am să iau și eu modelul acestei televiziuni și am să inițiez cîteva petiții:
1) Petiție împotriva egoismului cu care sînt înzestrate ființele umane. Asta ne face viața grea. Ar fi bine ca oamenii să fie altruiști, să nu se mai mănînce între ei, să nu mai fie omul lup pentru om. Dacă oamenii ar fi înțelepți, pătrunși de credință în bine lumea ar fi mai bună.
2) Petiție împotriva faptului că lumea este nedreaptă. De ce, de cînd e lumea, omul/poporul mai puternic a înțeles să-l asuprească pe cel slab. De ce “infernul sînt ceilalți” – vorba lui Sartre? Este inadmisibil! Huuuo! Cine răspunde?
3) Petiție împotriva acelei anxietăți existențiale a ființei umane care ne însoțește pe noi, oamenii, de la izgonirea din paradis. Drama existențială, păcatul care ne umbrește conștiința (vezi alde Kirkegaard), da’, ce spun eu dramă, că aci’ e ditamai tragedia greacă a omului, cum au spus-o chiar antici greci!
4)Petiție împotriva faptului că, deși democrație este cel mai bun sistem, nu este unul perfect.
5) Petiție împotriva faptului că în relațiile dintre femei și bărbați nu mai există comunicare, iar asta duce la suferință în dragoste.
Mie asta-mi pare o petiţie împotriva petiţiilor idioate.
Unde semnez?
eu le-aș spune așa: uite măi băieți, parlamentul votează textul petiției voastre ca lege, să vedem dacă lucrurile se schimbă?
apropo domnu’ John Doe, ca semnatar, vreți textul dezbătut în comisii și în plen, vreți prin ordonanță de urgență sau vreți prin asumarea răspunderii?
Huuoooo! Așa nu se mai poate! Este inadmisibil!
Apropo, sunt şi eu “big fan” al discuţiilor astea de la colţ cu colegii în care nu se rezolvă nimic, doar se pierde timpul şi se aruncă cu scuipat în tot, de la şefii direcţi de întreprindere, până sus în sferele siderale al politichiei galactice. Dar când întreb cum ar fi mai bine să se facă, şi mă apuc să le demonstrez că nici cum vor ei (mai mult sau mai puţin direct interesaţi, şi sticlindu-le ochii că au prins încă un potenţial fraier-adept) nu aduce plusvaloare pentru mine, ca pălmaş, nu şef, în marile lor scheme de rezolvare a lucrurilor… se cam supără.
As indrazni sa va sugerez initierea unei petitii in care sa se ceara cu toata fermitatea si sub semnul unor iminente amenintari { pentru ca intre amenintare si trecerea la fapte (la romani) se casca un hau cat Universul}. Undeva un cort, o masa pix si hartie. Pur si simplu, Vrem.
Cu legea e simplu, o votează parlamentul și gata. Dar cine dracu’ formulează normele de punere în aplicare?