Priviți la crîmpeiul de Facebook de mai jos

Un om a anunțat un lucru grav, iar cinci persoane s-au și grăbit să declare că asta “le place”. Cu siguranță că și postarea unei știri despre moartea în ger a 15 copii s-ar putea să fie etichetată cu “îmi place”. Știu, așa este formatul Facebook, cu “îmi place”. Nu există încă buton cu “Vai, ce păcat!” sau “Sînt îngrijorat” sau “Sînt răvășit”. Numai că noi am început să nu prea mai sesizăm nepotrivirea.

Asta îmi aduce aminte de un reportaj făcut la moartea vînătorului de crocodili de pe Discovery, Steve Irwin. Fiindcă nu se puteau înghesui la catafalcul marelui om, răpus de pisica de mare, zecile de mii de fani, organizatorii înmormîntării au tras la sorți un număr de invitații la funeralii. Mii de admiratori au stat zi și noapte la niște cozi ca la moaște (niște moaște care încă prezentau carne pe ele) ca să-și depună candidatura și să aștepte rezultatul. Reporterul discuta cu două adolescente, mari iubitoare de Irwin, care erau în culmea fericirii fiindcă fuseseră trase la sorți să participe la parastas. Toate numai un zîmbet, se țineau de mînă precum cîștigătoarele de la Miss, și spuneau cam așa: “Vai, atît de bucuroase sîntem că am reușit să participăm la acest eveniment…”

Vedeți cît de ușor se ajunge de la “Îmi place” că am prins invitație la “ne bucurăm că am ajuns la înmormîntarea omului”?

Și a doua fază, care s-a petrecut la înmormîntarea bunicii mele. La finalul pomenii tata, îndoliat, stătea în ușă și le adresa pe rînd invitaților care ieșeau un tradițional “Mulțumesc c-ați venit” împreună cu o strîngere pioasă de mînă. Asta pînă cînd un cuplu a răspuns reflex la “Mulțumesc”-ul lui tata spunînd: “Cu plăcere”. Și aici sărmanii au dat like, din reflex, fără să-și dea seama.

1) M-a întrebat cineva dacă nu ies în piață să-mi cer drepturile.

- Drepturile?! am întrebat eu. Numai drepturile?! Mă duc să-mi cer și obligațiile nu doar drepturile, că doar nu-s prost să mă mulțumesc cu puțin.

2) Propun ca, odată cu revoluția asta din stradă, să-i dăm jos nu doar pe cei care sînt la putere acum. Să-i dăm jos și pe cei care vor veni la putere după ei. Așa, ca să fim eficienți, să nu mai fie nevoie de încă o revoluție.

3) Eu nu sînt nemulțumit doar de clasa politică. Sînt profund nemulțumit și de clasa economică. Sînt nemulțumit și de clasele sociale de la noi.

4) Am văzut la televizor că cineva din piață mă anunța, prin intermediul unei pancarte: Îngheț pentru tine. Ce obrăznicie! De ce să nu spunem, invers, că eu care stau în fotoliu, la televizor, cu o cafea în mînă, fac asta și pentru tine, care mergi să-ți faci de cap prin piață.

Acum, că revoluția s-a dus să se mai odihnească nițel, să ne aprindem o țigară și să mai medităm la asigurările private de sănătate. Susținătorii caselor de asigurare private spun că sistemul privat este mai bun. De ce, totuși, atunci cînd se propune un sistem eminamente privat (100% privat) de asigurări de sănătate, tocmai asiguratorii privați de sănătate sînt primii care sar de fund în sus. Să ne imaginăm că mergem în țări în care casele private de asigurări gestionează banii strînși de stat din taxa pe care cetățeanul o plătește obligatoriu și facem următoarea propunere:

“De mîine asigurările de sănătate devin private pe de-a întregul. Omul nu mai este obligat să plătească nimic începînd de luna asta. Cine vrea, și crede că are nevoie, cumpără sănătate, cine nu, nu.” Cei mai vehemenți împotriva acestei măsuri vor fi, foarte probabil, marile firme de asigurări private și nu simpli cetățeni. De ce? Fiindcă, pe moment, nea Ion, simplu cetățean, va simți că are în buzunar 10% în plus, banii pe care nu-i va mai da la asigurare. Mai încolo, în perspectiva unei eventuale îmbolnăviri de peste un an, doi sau zece, vede el ce face. Poanta este că, dacă mîine se adoptă rezoluția asta, de poimîine casele private de asigurare se trezesc:

1) cu o cifră de afaceri prăbușită; și
2) cu obligația de a se ruga de client să scoată niște bani din buzunar. Continued…

Am auzit de Crăciun un anunț la un post de radio în care eram invitați la un mare tîrg de haine second-hand. Și pentru că spiritul Crăcunului pusese stăpînire pe țară, reclama spunea că o parte din banii încasați din vînzarea de haine la mîna a doua vor fi donați unor familii nevoiașe. Păi, și familiile care ar merge să cumpere țoale second-hand ce sînt? Nu sînt și ele tot cam nevoiașe?! Mă gîndesc că dacă pe comercianți îi durea așa de tare de amărîți, le puteau dona direct hainele vechi, în loc să le vîndă. Deci e clar fraților, criza e cît casa dacă dacă apelăm la bogătanii care-și cumpără de la second-hand. Sau poate trebuiau să spună cam așa: “Cînd veniți să vă înnoiți cu haine la mîna a doua, aduceți și voi o haină de p-acasă care a ieșit din tendințe și donați-o unor amărîți care nu-și permit, ca voi, haine la mîna a doua!”

În scurt timp mă aștept la anunțuri de genul: “Cei care mai căutați prin gunoaie de mîncare, donați dacă vă lasă inima o parte din pîinea stricată găsită în tomberoane și unora mai nevoiași!”

Pe un site de reduceri am văzut oferta de mai jos

Mi-a atras atenția sandwich maker-ul Beria. Merge, cred, de minune să strîngi niște degete între grătarele alea încinse pînă simți miros de carne de om friptă. Dacă tot sîntem pe zona mîncării, așteptăm cu interes un restaurant care să ofere coltucul de pîine și omida Ivan Denisovici.

O aglomerație (cea din 22 decembrie 1989) a degenerat în altă aglomerație (din 22 decembrie 2011). Măcar să știm și noi pentru ce ne-am aglomerat atunci.

sau:

(ne cerem scuze pentru calitatea realizării, dar sper că ați prins ideea; ca să cităm un personaj, “am făcut și noi revoluție cum am putut”)

Ia uitați-vă-ți aici ce frumusețe de sticlă! Sticlă cu mesaj. Cu introducere, cuprins și încheiere.

Ați reținut, da? “Fericirea este singurul lucru care se dublează atunci cînd îl împarți la doi.” Mie, la școală, nu mi-au plăcut niciodată compunerile, așa că, în fața unor astfel de solilocvii de subretă, rămîn ca o bibliotecară în fața unei plăci de presiune de la ambreiaj. Tot ce pot să spun, cu mintea mea mai prozaică, este că autorul nu are dreptate. Mie mi-a plăcut matematica, mai mult ca limba română, și imediat mi-am dat seama că mai există cel puțin un lucru care, împărțit la doi, se dublează, ba chiar se triplează sau cvadruplează. Este numărul 0. Ia uitați demonstrația:

0:2=0X2=0, deci să mă mai lase cu vrăjelile lor filozofice și să puie să învețe aritmetică, că de-aia e nefericiți!

Cu ocazia recensămîntului un soi de vervă insurecțională a cuprins mai toate asociațiile și organizațiile de ateism-viteză, care s-au năpustit să-i elibereze pe oameni din bezna obscurantismului și să le explice cît de important este să aibă curajul să se declare atei în fața recenzorilor.

Asta mi-a adus aminte de un episod anecdotic. În mai 1983 Emerich Jenei fusese chemat de la Oradea să preia de urgență Steaua, care se afla în găleată. Totul se întîmpla în Vinerea Mare, iar Olteanu, ministru de atunci al Apărării, în biroul căruia s-a desfășurat discuția, i-a transmis antrenorului ceva de genul: “Mergi și matale acasă, la Oradea, faci Paștele și imediat după aia vii la București, la echipă!” Ministrul auzise că ungurul Jenei ar fi reformat (sau, în orice caz, dintr-un alt cult decît cel creștin ortodox), ceea ce putea să însemne că Paștele lui ar fi picat la altă dată. Așa că, din rigoare militară și din rațiuni de calendar, l-a întrebat în continuare pe om: “Apropo, matale ce religie ai?” Continued…

Eu țin cu capitalismul, nu cu Wall Street-ul și cu marile bănci sau corporații. Nu mai trebuie să existe bănci sau corporații despre care să ni se spună: “E prea mare ca să dea faliment.” Sau, mai exact, “e prea mare ca s-o lăsăm să dea faliment, cînd ea merită să dea faliment.” Mă enervează cînd principiile capitalismului sînt călcate în picioare de marile bănci, corporații sau de băieții de pe Wall Street. Continued…

Circulă pe net poza asta. Nici mie nu-mi plac agitatorii stîngiști, dar parcă gluma de aici e cam subțire. S-o luăm pe rînd: Continued…